"Războiul Rece" dintre est şi vest se aprofundează
Tensiunile dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă se aprofundează. Totuşi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susţine că războiul rece dintre Est şi Vest poate fi evitat. De cealaltă parte, cancelarul german Angela Merkel rămâne fermă în privinţa sancţiunilor anunţate împotriva Federaţiei Ruse. În acelaşi timp, Gazpromul ameninţă Ucraina cu sistarea livrării gazelor.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Rusiei susţine că liderul de la Kremlin a avut dreptul să aplice forţa în peninsula Crimeea pentru a-i proteja pe etnicii ruşi, însă nu a făcut-o deocamdată.
"Ceea ce se întâmplă acum în Crimeea nu are nicio legătură cu Federaţia Rusă", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov.
Între timp, Gazprom a anunţat că va întrerupe livrările de gaze în Ucraina, din cauza datoriilor. Ameninţarea intervine afectează şi mai mult dialogul ruso-ucrainean, iar în cazul în care va fi pus în aplicare, măsurile ar putea afecta şi Uniunea Europeană, care primeşte jumătate din gazele ruseşti prin Ucraina.
De cealaltă parte, cancelarul german Angela Merkel avertizează din nou Rusia că vor urma sancţiuni grave din partea Uniunii Europene dacă nu-şi va retrage trupele militare din Crimeea.
"Ne aşteptăm ca, în cel mai scurt timp, să fie format un corp diplomatic, un grup de coordonare sau de contact, care să asigure comunicarea între Ucraina şi Rusia, cu participarea mediatorilor internaţionali, astfel încât să avem rezultate rapide. În caz contrar, vom lua în considerare sancţiunile pe care le-am anunţat", a menţionat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
În pofida deschiderii aparente pentru dialog, marile puteri îşi consolidează şi poziţiile militare. Autorităţile din Turcia au interceptat un avion de luptă rusesc care a pătruns ilegal în spaţiul aerian din apropierea strâmtorii Bosfor. Totodată, tensiunile din peninsula Crimeea cresc. Potrivit agenţiei Unian, militari înarmaţi neidentificaţi au pătruns cu forţa pe teritoriul unui punct de control antiaerian din cadrul Forţelor Aeriene ale Ucrainei.
Externe
- UE şi SUA intensifică presiunile asupra Rusiei. AFLĂ ce sancţiuni vor să aplice oficialii de la Bruxelles şi Washington
- Rusia anunţă că va sprijini intrarea Crimeii în componenţa sa, iar Rada de la Kiev vrea să dizolve Parlamentul autonomiei
- Militarii ruşi din regiunea transnistreană racolează voluntari pentru a lupta în Ucraina