Răzbunarea unei femei părăsite: i-a luat mașina fostului iubit și a trecut de 49 de ori pe roșu
Lou, o tânără care locuiește în provincia Zhejiang din China, a decis să se răzbune pe fostul ei iubit într-un mod mai puțin obișnuit: i-a luat mașina și, în decurs de două zile, a trecut pe roșu cu ea de nu mai puțin de 49 de ori, în speranța că îl va băga în bucluc, a relatat Global Times, publicație oficială chineză.
Neacceptând despărțirea, femeia a decis să închirieze mașina fostului partener, prin intermediul unei aplicații.
În China, este o practică frecventă să-ți dai mașina spre închiriere. Așa se face că tânăra a rezervat mașina Audi a fostului ei iubit pentru două zile, plătind pentru asta 800 de yuani, adică echivalentul a aproximativ 100 de euro. Ca să nu trezească suspiciuni, Lou a rugat o a treia persoană să închirieze mașina pentru ea.
Două zile mai târziu, când și-a recuperat mașina, bărbatul a avut surpriza să se trezească cu nu mai puțin de 50 de amenzi, dintre care 49 erau pentru trecere pe culoarea roșie a semaforului și una pentru viteză excesivă.
Poliția locală a demarat o anchetă și a reușit să stabilească faptul că nu proprietarul era autorul contravențiilor. În cele din urmă, Lou a fost identificată și arestată, la fel ca și complicele ei, care o ajutase să ia mașina. De altfel, acesta a fost și cel care a condus automobilul.
Tânăra a declarat la poliție că a vrut să se răzbune pe bărbatul care o părăsise pentru o altă femeie. În ceea ce-l privește pe complicele ei, motivația acestuia a fost cu totul alta: îi făcea curte de ceva timp lui Lou, iar tânăra a fost de acord să iasă cu el numai dacă o ajută să se răzbune.