RAZII la vânătoare. Două persoane s-au ales cu amenzi şi le-au fost ridicate armele
Două persoane s-au ales cu amenzi şi le-au fost ridicate armele pentru că au încălcat regulamentul de vânătoare. Neregulile au fost depistate de inspectorii de mediu în cadrul unor razii în raionul Străşeni.
Unul dintre ei a fost amendat cu 2000 de lei şi a rămas fără armă pentru că Inspectorii de Mediu i-au depistat un cartuş de calibru mai mare decât se permite la vânătoarea de vulpi. Bărbatul spune că ştie foarte bine regulile, iar situaţia în care a ajuns s-a produs dintr-o simplă neatenţie.
''Întâmplător, că puteam şi să-l ascund, întâmplător, n-am atras atenţia, e o greşeală fatală, am pus unul mai mare, nu l-am ascuns, nimic, pur şi simplu nu am atras atenţia.'', a spus Vasile Postolachi, vânător.
Potrivit specialiştilor, în această perioadă se permite vânătoarea la vulpi la vizuină, obligatoriu cu câini de vizuină şi la vulpi şacali în tufişuri şi locuri ascunse.
''Nu am vânat, dar am văzut vulpi vreo trei, da e cam frig şi ne-am grămădit să ne ducem pe acasă. În fiecare an mergem la vânătoare şi regulat. Eu mă duc la vânătoare de-o plăcere. Achităm tot, achităm cotizațiile.'', a spus TUudor Bocan, vânător.
''Suntem la număr 11 oameni, mai puţin de zece nu avem dreptul să ieşim la vânătoare. Regulile să fie toţi cu armele în regulă să fie, cartuşele să fie nu mai mare de doi de zero şi să fie toţi echipaţi cu jachetă.'', a explicat Ion Moșneaga, vânător.
Protecția Mediului organizează aceste razii pentru a verifica dacă vânătorii nu încalcă regulile, dacă nu vânează animale interzise, dacă deţin actele necesare sau sunt echipaţi corespunzător. Amenzile pentru încălcarea legislaţiei în vigoare variază între 600 şi 3000 de lei.
''De la începutul sezonului de vânătoare Inspectoratul pentru protecţia mediului a depistat şi documentat 198 de încălcări a legislaţiei privind protecţia fondului cinegetic. Au fost aplicate amenzi în sumă de peste 210 de mii de lei. 19 membri ai societăţii vânătorilor şi pescarilor au rămas fără arme, le-au fost ridicate.'', Viorel Bajorean, șef de direcție, Inspectoratul de Protecție a Mediului.
La razii participă şi poliţiştii.
''În raionul Străşeni se practică ca toate raziile să fie de comun cu colegi de la Inspectoratul de Protecţie a Mediului. Astfel că, din timp avem plan comun de activitate.'', a precizat Roman Gheorghiță, ofiţer superior în cadrul Inspectoratului de Poliţie Străşeni.
Sezonul de vânătoare a început în data de 22 noiembrie 2021 şi se va încheia pe 30 martie 2022. Deja au fost înregistrate şi cazuri tragice: un bărbat a fost împușcat mortal la Baccealia, Căușeni, iar altul a fost rănit în picior.