Reacţia Chişinăului: "Moscova şi Tiraspolul vor să împiedice semnarea Acordului de Asociere Moldova-UE"
Moscova şi Tiraspolul încearcă să împiedice semnarea de către Republica Moldova a acordului de Asociere la Uniunea Europeană. De această părere sunt liderii coaliţiei de guvernare, care spun că autorităţile ar trebui să-şi păstreze calmul şi să insiste pe păstrarea formatului de negocieri în problema transnistreană.
Potrivit vicepremierului pentru Reintegrare, Eugen Carpov, autorităţile de la Moscova şi negociatorii politici din stânga Nistrului au expediat două scrisori prin care solicită amânarea negocierilor în formatul "5+2" şi transferarea acestora pentru luna septembrie.
"Motivaţia este pentru ca să nu fie rundele petrecute în grabă, să existe mai mult timp pentru grupurile de lucru şi de experţi să elaboreze anumite decizii. Suntem convinşi că doar dialogul şi negocierile la masa de tratative pot fi instrumentele care să ne aducă la o decizie pentru soluţionarea problemelor", a declarat Carpov.
Potrivit liderului democrat, Marian Lupu, aceste solicitări au scopul de a periclita parcursul european al Moldovei.
"Aceste acţiuni din punctul meu de vedere se înscriu în tabloul general care vizează semnarea Acordului de Asociere care urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Acum poziţia Chişinăului trebuie să rămână constructivă, calmă, iar Acordul trebuie semnat, iar negocierile cu siguranţă trebuie continuate", a punctat liderul PD, Marian Lupu.
"Este un semnal pe care încearcă să-l dea Federaţia Rusă. S-ar putea ca reglementarea transnistrerană să intre într-o nouă fază de îngheţ", este de părere liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Copreşedintele PLR, Ana Guţu, crede că formatul de negocieri va avea de suferit.
"Continuă atitudinea neprietenoasă. Cred că formatul 5+2 mai puţin îşi va îndeplini finalităţile pe care le-a avut de la început, fiindcă Rusia ca şi partener, a încălcat grav dreptul internaţional", este de părere Ana Guţu.
Precedenta rundă de negocieri în formatul 5+2 a avut loc în data de 6 iunie la Viena.