REACŢIA deputaților PSRM-ACUM, după ce Țîcu a cerut dizolvarea Parlamentului și tragerea la răspundere a lui Dodon
Președintele fracțiunii PSRM, Vlad Batrîncea, spune că Octavian Țîcu își dorește ca investigațiile comisiilor parlamentare să nu fie duse până la capăt. Declaraţia a fost făcută după ce Țîcu a cerut dizolvarea Parlamentului și tragerea la răspundere a președintelui Igor Dodon pentru trădarea de patrie.
"Dizolvarea Parlamentului presupune că oamenii pierd ultima speranță că cu miliardele, aeroportul și restul crimelor va fi dată dreptate. Vom face tot posibilul ca acest Parlament, această legislatură să ducă până la bun sfârșit aceste comisii de anchetă și alte sarcini care noi le-am semnat", a menţionat socialistul.
Mai mulți deputați ai coaliției PSRM-ACUM consideră că Octavian Țîcu își face campanie electorală.
"Este în criză de idei și încearcă cumva să se poziționeze cu câteva zile înainte de scrutinul electoral. Să lase acest populism ieftin, deoarece ați văzut că de propunerile domnului Țîcu râd chiar și cei din Blocul "ACUM", a precizat Grigore Novac, deputat PSRM.
"Eu cred că este un joc pre-electoral și îi urăm succes în alegeri", a spus Dumitru Alaiba, deputat PAS.
"De ce ar trebui să comentez eu? A fost o opinie personală pe care a prezentat-o", a afirmat Igor Munteanu, deputat PPDA.
Citeşte şi: Octavian Ţîcu de la tribuna Legislativului: Dizolvăm Parlamentul şi îl trimitem pe Igor Dodon în justiţie
Totodată, astăzi, Octavian Țîcu le-a amintit deputaților Blocului "ACUM" că la sfârșitul lunii februarie au semnat un angajament prin care și-au asumat public că nu vor vor participa la crearea unei coaliții de guvernare formale sau informale, inclusiv cu PSRM.
Octavian Țîcu s-a referit la desemnarea șefului Centrului Național Anticorupție și numirea de către Parlament a judecătorilor Curții Constituționale. În același timp, deputatul le-a solicitat colegilor săi din Blocul "ACUM" să semneze inițiativa privind crearea comisiei parlamentare care va investiga implicarea lui Igor Dodon în acțiuni de trădare de patrie.