REACŢIA DURĂ a Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor privind calitatea combustibilului din Moldova
Datele privind calitatea dubioasă a combustibilului din Moldova, prezentate la începutul săptămânii de către Asociația Patronală în Domeniul Conformităţii Produselor, sunt eronate. De această părere este șeful Agenției Pentru Protecția Consumatorilor, Mihai Pocnea.
El a precizat că datele, potrivit cărora 40 la sută din probele de combustibil prezentate de consumatori nu corespund standardelor de calitate, nu sunt veridice.
Pocnea este de părere că reprezentanții companiilor petroliere nu sunt interesați să vândă combustibil contrafăcut.
Mai mult, probele oficiale, prelevate pe parcursul acestui an de către angajaţii Agenția Pentru Protecția Consumatorilor, au arătat că benzina și motorina vândute pe piaţa Moldovei sunt calitative.
"S-a tratat așa, că mai nu toată benzina de la noi este cu apă și glod. Nu-i corect. Noi, pe parcursul la 2015 am prelevat în 20 de cazuri, de la diferiți agenți economici probele. Și din 20 de probe, laboratorul a dat numai un caz negativ", a declarat șeful Agenției Pentru Protecția Consumatorilor, Mihai Pocnea.
CITEŞTE ŞI: ŞOFERII TREBUIE SĂ ŞTIE ASTA! "Combustibilul vândut în Moldova a picat testul calităţii"
PUBLIKA.MD aminteşte că anterior, Asociaţia Patronală în Domeniul Conformităţii Produselor a declarat că pe piața din Moldova au fost puse în vânzare produse petroliere care nu corespund standardelor de calitate. Potrivit acesteia, din numărul total de probe de combustibil prezentate pe parcursul anului de consumatori, în 40 la sută din cazuri au fost depistate neconformități legate de calitate.
- Gaz vândut prin înşelăciune. Constatările făcute de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor
- PERICOL pentru mii de elevi şi copii de grădiniţă. Publika TV a comandat o expertiză de laborator
- A cumpărat pâine din viitor, dar - culmea! - era deja mucegăită
- MOTIVUL pentru care Moldova are nevoie urgentă de un laborator pentru testarea biocombustibilului
- GENIAL! Au găsit metoda de a transforma alcoolul în combustibil. Care e formula
- CAPCANE PERICULOASE! ADEVĂRUL despre suplimentele alimentare comercializate în Moldova