Declaraţia purtătorului de cuvânt al Ministerului Federal al Afacerilor Externe cu referire la noul Guvern din Moldova:
Moldova continuă să se confrunte cu provocări majore. Deosebit de important este de a continua cursul stabilit al reformelor şi de către noul Guvern condus de Prim-ministrul Chicu. Guvernul Federal salută progresele înregistrate sub conducerea ex Prim-ministrului Sandu în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei. Doar implementarea continuă a agendei de reforme dincolo de hotarele de partid poate îndeplini revendicările moldovenilor asupra unui stat de drept. Aceste revendicări includ şi o investigare exhaustivă şi elucidarea circumstanţelor scandalului bancar din 2014/2015.
O cooperare eficientă a Germaniei şi UE cu Moldova depinde de implementarea consecventă a agendei de reforme. Fundamentul cooperării de mai departe rămâne, pe lângă principiul statului de drept, Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb cu UE.