REACŢIA lui Alexandr Kalinin după ce procurorii PCCOCS au anunţat că l-au citat pentru audieri într-un nou dosar
Liderul Partidului Regiunilor din Republica Moldova, Alexandr Kalinin, a precizat pentru Publika că nu a fost citat la Procuratură. Acesta a declarat că procurorii se tem că dacă va fi chemat, el chiar se va prezenta.
Pe de altă parte, PCCOCS a anunţat, astăzi, într-un comunicat de presă că l-a citat pe Alexandr Kalinin pentru audieri, pentru a i se atribui statutul procesual-penal, după ce, recent, Kalinin a anunțat despre formarea unui pluton internațional de soldați, care ar urma să lupte în Ucraina și eventual în Moldova. Anunțul a fost publicat de agenția de presă din Rusia „Ria Novosti” la 1 decembrie.
Recent, liderul Partidului Regiunilor, Alexandr Kalinin, tot el susţinător deschis al invaziei ruseşti în Ucraina, a rămas fără cetățenia Republicii Moldova. Decretul a fost semnat de şeful statului, Maia Sandu.
De menţionat că în februarie 2023, pe numele lui Alexandr Kalinin a fost deschis un dosar penal privind propaganda războiului Rusiei în Ucraina. De la începutul războiului, acesta a publicat pe paginile sale de socializare video-uri, potrivit cărora, organiza campanii de sprijin pentru militarii ruși și grupările militare pro-ruse de pe teritoriile ucrainene ocupate. Kalinin este cunoscut și pentru activitatea sa din Rusia, fiind liderul unei asociații a migranților moldoveni.