REACŢIA lui Dumitru Diacov, după ce Angel Agache a plecat din PDM
Preşedintele fracţiunii Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov, spune că Anghel Agache nu i-a anunţat pe colegii din PDM despre intenţia de a părăsi formaţiunea. Mai mult, Diacov susţine că a rămas uimit de această plecare argumentând că Angel Agache era devotat partidului.
"El şi-a deconectat telefonul, nu a discutat cu noi vreo trei zile, cred că pe parcursul acestor zile a luat decizia dată. Nu ne-a anunţat, eu am avut cu el mai multe discuţii, era foarte devotat partidului, cauzei, echipei", a declarat Dumitru Diacov.
Întrebat cum comentează valurile de plecări din ultima perioadă din PDM, Diacov a răspuns: "Mizerie, mizerie, cu un singur cuvânt, foarte expresiv".
Amintim că Anghel Agache a părăsit PDM şi a anunţat că aderă la grupul parlamentar PRO MOLDOVA.
Liderul grupului parlamentar PRO MOLDOVA, Andrian Candu, a declarat că salută decizia lui Anghel Agache de a adera la grupul lor şi că se bucură că sunt din nou o echipă.
"Mă bucur să ne revedem în aceeași echipă pentru ca împreună să promovăm proiecte bune", a scris Candu pe pagina sa de Facebook.
După valurile de plecări din ultima perioadă, fracţiunea Partidului Democrat din Moldova rămâne cu 14 deputaţi, iar coaliţia de guvernare PDM-PSRM se bazează astăzi pe voturile a 51 de deputaţi.