REACŢIA lui Gheorghe Creţu după ce a fost condamnat în dosarul Pădurea Domnească
Fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău Gheorghe Creţu a fost condamnat, ieri, la doi ani de închisoare cu suspendare. Hotărârea a fost pronunţată de magistrații Judecătoriei din Făleşti. Crețu este acuzat de omorârea din imprudenţă a lui Sorin Paciu, în timpul partidei de vânătoare de la Pădurea Domnească.
După o şedinţă care a durat mai bine de 11 ore, magistraţii au pronunţat sentinţa.
''Inculpatului Gheorghe Creţu i se stabileşte definitiv pedeapsă cu închisoare pe un termen de doi ani şi amendă în mărime de 6.000 de lei''.
Fostul vicepreşedinte al Curții de Apel Chișinău va trebui să plătească şi despăgubiri morale de peste 600.000 de lei părinților lui Sorin Paciu și 339.000 de lei soției și copilului. Totodată, instanţa l-a obligat pe Crețu să achite o pensie lunară de 1.500 de lei fiicei minore a lui Paciu, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
''O să o contest decizia, este ilegală. Mă consider nevinovat. O să contest decizia, aşa ca să fie totul clar'', a spus Gheorghe Creţu.
În cadrul ședinței, au fost audiați și directorul rezervației Pădurea Domnească, Denis Irimciuc, un angajat al rezervației, dar și fostul şef al Agenţiei Moldsilva, Ion Lupu. Procurorii au cerut pentru cei trei câte trei ani de închisoare, dar judecătorii i-au achitat.
''Pronunţarea integrală va fi în data de 3 martie. Situaţia acum este surprinzătoare, pe o parte din capetele de acuzare care se referă la toţi inculpaţii, a fost condamnată o persoană, alţii însă nu. Acum chiar nu pot să comentez nimic'', a declarat procurorul Alexandru Caraman.
Decizia instanţei a fost o surpriză şi pentru avocatul familiei Paciu.
''Nu cunosc motivele instanţei de judecată. De ce s-a ajuns la concluzia că o parte din inculpaţi sunt achitaţi şi doar unul e recunoscut vinovat''.
Sentinţa poate fi atacată în termen de 15 zile. Procuratura Generală, care a cerut patru ani de închisoare cu executare pentru Gheorghe Creţu, a anunţat că ar putea contesta hotărârea. Sorin Paciu a fost împușcat în data de 23 decembrie 2012.
- Dosarul Pădurea Domnească: Procuratura Generală l-a recunoscut în calitate de bănuit pe fostul director "Moldsilva"
- Decizia prin care Gheorghe Papuc a fost dat în urmărire naţională, atacată la Curtea de Apel Chişinău
- Dosarul "Pădurea Domnească": Un fost vicepreşedinte al Curţii de Apel, condamnat la închisoare