Reacția lui Nicolae Ceban după ce a fost desemnat portdrapelul delegaţiei Republicii Moldova la Rio
După ce a fost desemnat portdrapelul delegaţiei Republicii Moldova la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, luptătorul Nicolae Ceban susține că se simte onorat că i s-a oferit din nou această ocazie.
Moldova va fi reprezentată la Jocurile Olimpice din acest an de 21 de sportivi. Nicolae Ceban are 30 de ani şi este cel mai experimentat din lot. El va participa la a treia Olimpiadă din carieră. Ceban a mai fost portdrapelul delegaţiei moldovenești la Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008.
La ediţia precedentă a Jocurilor Olimpice de vară, portdrapelul Moldovei a fost desemnat arcaşul Dan Olaru. Acest lucru s-a întâmplat după ce anterior halterofila Cristina Iovu refuzase să participe la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Londra.
Sport