Reacţia lui Nicolae Timofti la rezultatele alegerilor din România şi mesajul pentru Klaus Iohannis
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria obţinută la alegerile din România şi l-a invitat pe acesta la Chişinău imediat după inaugurare. Cei doi au avut o convorbire telefonică.
Totodată, preşedintele speră că după aceste alegeri relaţiile dintre cele două state vor deveni şi mai apropiate.
''Indiferent cine câştigă în România, eu ştiu că preşedintele ales va susţine relaţiile de prietenie cu Moldova la nivelul care au fost şi nu va schimba atitudinea faţă de ţara noastră. Domnul Ponta a rămas prim-ministru şi doresc ca în continuare să contribuie în tot ceea ce priveşte relaţiile bilaterale. Lui Iohannis îi doresc să susţină Moldova în realizarea cursului pro-european şi sunt sigur că în relaţiile bilaterale ne vom apropia mai mult în folosul ambelor state'', a conchis şeful statului.
Klaus Iohannis a acceptat invitaţia şefului statului de a veni la Chişinău.
Publika.md aminteşte că, Klaus Iohannis a obţinut 54,50% din voturi la turul doi al alegerilor prezidenţiale, iar Victor Ponta a fost votat de 45,49% dintre alegătorii care s-au prezent la urne, conform rezultatelor parţiale anunţate după centralizarea a 99,07% din procesele verbale.