Reacţia Maiei Sandu, la rezoluția adoptată de Tiraspol: ,,Federația Rusă nu poate face azi nimic în Transnistria”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat joi, în cadrul unei emisiuni, rezoluția adoptată de Tiraspol prin care cere „protecţia” Rusiei în contextul „presiunilor tot mai mari din partea Republicii Moldova”.
„Regimul de la Tiraspol a cerut niște bani, am văzut că s-a adresat și Moscovei, am văzut că s-a adresat și la alte entități și organizații internaționale. Între timp, propaganda rusă și-a făcut efectul și a răspândit această sperietoare. Asta face Kremlinul și va face acest lucru de acum încolo, mai ales că avem un an electoral, să-i sperie pe moldoveni. Kremlinul ne vrea speriați, ne vrea fără caracter, ne vrea conduși de oameni fără caracter ca să-și promovezi interesele. Nu putem să permitem acest lucru, trebuie să ținem la pacea noastră, iar pacea noastră depinde de unitate noastră'', a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiunii de la Jurnal TV.
Aşa-zisul Congres al „deputaţilor de la toate nivelurile” din Transnistria, întrunit miercuri la Tiraspol la solicitarea liderului separatist Vadim Krasnoselski, a adoptat o rezoluţie oficială prin care cere „protecţia” Rusiei în faţa a ceea ce a descris ca fiind o presiune concertată asupra economiei sale din partea guvernului moldovean.
Citeşte şi: Tiraspolul cere protecția Rusiei. Reacția Biroului Politici de Reintegrare
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.