Reacţia Marinei Tauber la decizia CSE: Dorin Recean „se crede mai presus decât Parlamentul, CEC și CC”
Deputatul Marina Tauber a reacţionat cu indignare la decizia luată în această dimineaţă de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de premierul Dorin Recean. Decizia o împiedică pe Tauber să candideze pentru funcția de primar al municipiului Bălți, după ce a fost înregistrată în calitate de candidat independent pe 29 septembrie.
„În ciuda răspunsului clar al Curții Constituționale, fosta slugă a lui Filat, Dorin Recean, semnează o oarecare hârtie, care ne împiedică să participăm la alegeri. Adică, un schizofrenic, care adoră să-i dea cu capul de asfalt pe oameni, se crede mai presus decât Parlamentul, CEC și Curtea Constituțională”, a scris Tauber pe Facebook.
Ea adaugă că va urmări „atent” ședința Parlamentului de astăzi, la care ea şi ceilalţi deputaţi aleşi pe listele partidului Şor, declarat neconstituţional, nu intenționează să meargă și va „aștepta sfârșitul partidului PAS și al Maiei Sandu”.
Tauber adaugă că „încercările de a schimba regulile înainte cu două zile de campania electorală arată jalnic”, iar guvernarea „uită că dreptul de a alege și de a fi ales sunt garantate de Constituție”.