Reacţia PD şi PL la anunţul lui Filat că renunţă să mai candideze la funcţia de premier
Partidul Democrat salută disponibilitatea colegilor din PLDM la dialog. Democraţii recunosc însă, că după ultimele evoluţii pe scena politică, negocierile nu vor fi tocmai uşoare. Iar liderul PL, Mihai Ghimpu, îi avertizează că va trece în opoziţie dacă vor accepta să negocieze cu Filat în lipsa lui.
"Este abia un început de cale, după atâtea evenimente neplăcute pentru toţi. Partidul Democrat va fi gata şi de această dată să răspundă, să caute soluţii. Chiar cred că de această dată, aceste negocieri se vor produce fără surprize", a declarat preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.
De partea cealaltă, liderul PL spune că dacă demoraţii vor accepta condiţia PLDM de a negocia în lipsa liberalilor, atunci PL va trece în opoziţie. "Eu mă gândesc că în situaţia în care nu este alternativă, vom participa la formarea AIE 3. În cazul în care PD susţine ideea lui Filat, îi doresc succes, cu atât mai bine de noi. Cel mai bine pentru noi e să fim în opoziţie", a precizat Mihai Ghimpu.
Şi reprezentanţii grupului reformator al PL au anunţat că îşi menţin susţinerea pentru noul Guvern şi că vor participa la negocieri. Comuniştii insistă, însă, pe organizarea alegerilor anticipate.
Publika.md aminteşte că astăzi, liderul PLDM, Vlad Filat, a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va desemna un alt candidat la funcţia de premier. În acest sens, discuţiile urmează a fi purtate cu PD, deputaţii neafiliaţi, fracţiunea PL, iar grupul Ghimpu va fi exclus de la masa de dialog.
Politică
- Acuzaţii între liderii PLDM şi PL! Filat: Fără nebunie la guvernare. Ghimpu: Isteria a pornit de la şeful liberal-democraţilor
- VOTAT! Parlamentul a instituit interimatul funcţiei de preşedinte al Legislativului, cu votul PLDM şi PCRM
- Filat nu mai candidează la funcţia de premier: PLDM a decis că va desemna un alt candidat