REACŢIA PDM după alegerile locale din Chişinău. Ce au declarat democraţii
Partidul Democrat din Moldova a felicitat toți alegătorii care s-au prezentat la vot în primul și al doilea tur al alegerilor pentru Primăria Chișinău. Potrivit PDM, votul exprimat de ei este unul categoric pentru menținerea Capitalei pe calea de dezvoltare pro-europeană.
"Chiar dacă votul a fost și unul puternic geopolitic, semnalul important dat în realitate de alegătorii din capitală este că Republica Moldova rămâne un stat cu aspirații europene și cu dorință de modernizare.
PDM a făcut apel la cetățeni încă dinaintea începerii campaniei electorale, dar și în timpul campaniei, să dea un vot împotriva socialiștilor, dar și a liberalilor, care au distrus capitala. Sunt cele două partide care au avut cel mai mare număr de consilieri în Consiliul Municipal Chișinău, dar care au preferat războaiele în loc să lucreze pentru oraș. Sperăm ca, măcar după aceste rezultate, în CMC să aibă loc o schimbare de atitudine și să se lucreze pentru Chișinău, nu împotriva lui, sa se pună punct luptelor și intereselor politice de orice fel.
Considerăm că decizia pe care am luat-o - de a nu înainta candidat în aceste alegeri pentru Chișinău - s-a dovedit a fi una corectă politic. Primăria capitalei revine acum unor forțe politice de opoziție, iar acest lucru este de bun augur pentru echilibrul de putere dintr-un stat, dar și pentru faptul că opoziția de dreapta are acum posibilitatea să-și asume o importantă responsabilitate și să muncească pentru oameni, să demonstreze rezultate prin acțiuni.
Partidul Democrat din Moldova remarcă modul democratic în care s-au desfășurat aceste alegeri pentru Primăria Chișinău, în ciuda multiplelor speculații care s-au făcut atât înainte de primul tur, cât și înaintea celui de-al doilea. Ce dovadă mai bună de alegeri libere poate să existe decât aceea că opoziția, care s-a plâns permanent de fraudare, le-a câștigat?! Este, de asemenea, un aspect din care se desprind concluzii importante după alegerile din capitală.
PDM speră că, odată cu încheierea alegerilor din Chișinău, se va încheia perioada de instabilitate politică din capitală și Primăria se va ocupa neîntârziat de rezolvarea multiplelor probleme din oraș. Cetățenii au așteptări foarte mari după aceste alegeri, așteaptă de ani de zile sa se rezolve probleme importante din capitală", se menţionează într-un comunicat emis de PDM.