Reacția PRO MOLDOVA după ce Curtea Constituțională a suspendat acordul de credit din Federația Rusă
Grupul parlamentar PRO MOLDOVA a venit cu o reacție după ce Curtea Constituțională a suspendat acordul de credit din Federația Rusă.
"Salutăm decizia Curții Constituționale care a oprit un act abuziv împotriva intereselor oamenilor și a Republicii Moldova, a declarat președintele grupului parlamentar PRO MOLDOVA Andrian Candu, astăzi, după decizia Înaltei Curți.
La sesizarea deputatului PRO MOLDOVA Sergiu Sîrbu, Curtea Constituțională a decis suspendarea acțiunii, inclusiv procedura de intrare în vigoare, a Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, până la examinarea în fond a sesizării.
”Acordul în sine și legea de ratificare încalcă prevederile Constituției și normele naționale. Mai mult, banii se acordă pentru suport bugetar, dar urmează să fie consumați de companiile rusești. Statul își asumă datoriile unor companii moldovenești care vor lua împrumuturi din bănci rusești. Nu e clar pe ce se aplică dobânda pe toată suma sau pe banii utilizați. Acordul exclude o mediere internațională. Aceste clauze sunt în detrimentul țării, iar majoritatea parlamentară a încercat să se ascundă după scheme și abuzuri când au ratificat acest document politico-electoral”, a spus Andrian Candu.
Liderul PRO MOLDOVA a precizat că decizia de astăzi a Curții, după abuzurile majorității din Parlament, este o primă victorie în lupta pentru democrație."
CITEȘTE ȘI: Curtea Constituțională a suspendat Acordul de credit din Federația Rusă