Reacţii la criticile Comisiei de la Veneţia pe marginea modificărilor la Legea Procuraturii. Litvinenco şi Stamate trebuie să demisioneze
Criticile aduse de Comisia de la Veneția pe marginea modificărilor la Legea Procuraturii au stârnit reacții în lanț din partea mai multor experți, dar și reprezentanți ai opoziției parlamentare. Deputatul socialist Vasile Bolea a scris pe Facebook că guvernarea a primit cartonaşul roşu din partea unei structuri europene importante și a profanat tot ceea ce înseamnă reformă. Deputatul a mai adăugat că ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco și președintele Comisiei juridice a Parlamentului, Olesea Stamate, trebuie să plece în demisie.
Deputatul Partidului "ŞOR" Marina Tauber este de părere că reacţia Curții este una foarte dură din punct de vedere juridic. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii Prime Time de la PRIME:
"Eu presupun că autorităţile din Chişinău trebuiau să aştepte această expertiză. Nu credeţi? Şi după legea să intre în vigoare. Faptul cum s-a expus Comisia de la Veneţia ne dă semnale de alarmă şi din partea partenerilor europeni a majorităţii parlamentare."
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, a scris pe aceeași rețea de socializare că avizul Comisiei de la Veneţia nu conţine nimic nou faţă de ce s-a spus până acum despre Legea cu privire la Procuratură votată în august. Cel mai probabil, avizul va fi ignorat, a adăugat Tănase.
Şi doctorul în drept, Iurie Mărgineanu s-a expus referitor la recomandările Curţii de la Veneţia. El a scris pe Facebook că unele modificări trebuie revizuite:
Pentru preşedintele Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea, opinia Comisiei de la Veneția nu este deloc pozitivă, însă nici total negativă. În opinia lui, instituția europeană nu sugerează sistarea procedurii de evaluare a procurorului general, dar legislația trebuie îmbunătățită.
În replică, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că actuala guvernare nu va renunța la procedura de evaluare a procurorului general:
"Probabil trebuia să dăm mai mult timp pentru dezbateri. Procese perfecte nu sunt. Noi o să ne uităm foarte atent la ceea ce o să spună Comisia de la Veneţia, o să îmbunătăţim mecanismul şi o să mergem mai departe. Mergem mai departe cu acest cadru legislativ".
Ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, a comentat ieri pe Facebook avizul Comisiei. Potrivit lui, chiar dacă documentul are caracter consultativ, recomandările experţilor vor fi examinate minuţios.
Acum o lună de zile, preşedintele Comisiei juridice, Olesea Stamati, afirma că actuala guvernare va anula modificările operate în Legea Procuraturii dacă Comisia de la Veneţia va da un aviz negativ.
"-Dar dacă Comisia de la Veneţia spune în decembrie că ceea ce aţi modificat dumneavoastră cu privirie la organizarea evaluării lui Stoianoglo nu-i bine deloc, ce se întâmplă mai departe?
- Dacă va zice aşa, înseamnă că va trebui anulate acele prevederi.
- Serios?
- Da."
Comisia de la Veneția a remarcat că Legea cu privire la Procuratură a fost votată fără consultări cu societatea civilă şi reprezentanţii Procuraturii Generale şi ai Consiliului Superior al Procurorilor. De asemenea, membrii Comisiei au criticat şi modul în care a fost schimbată componența CSP. Experţii recomandă ca activitatea acestei instituții să fie reglementată prin Constituţie. Experţii au analizat şi procedura de evaluare a performanței procurorului general, care în opinia lor ar trebui revizuită semnificativ, iar criteriile ar trebui stabilite mai clar.