Real Betis l-a demis pe antrenorul Juan Carlos Garrido. Cine va fi noul tehnician al echipei
Conducerea clubului Real Betis l-a demis pe Juan Carlos Garrido. Tehnicianul a fost dat afară după înfrângerea cu Real Madrid din ultima etapă, când echipa din Sevilla a pierdut cu 0-5.
Astfel Garrido a rezistat doar o lună şi jumătate pe banca formaţiei spaniole, cu care nu a câştigat niciun meci din campionat.
Oficialii clubului i-au găsit deja şi un înlocuitor lui Garrido. Gabriel Humberto Calderon a devenit noul tehnician al echipei din Primera Division, care va încerca să evite retrogradarea. Calderon a antrenat până în 2013 naţionala Bahrainului, iar contractul lui cu Betis va expira la finalul acestui sezon.
Real Betis ocupă ultimul loc în Primera Division, dar este caificată în şaisprezecimile Ligii Europei, unde se va duela cu Rubin Kazan.