Real Madrid a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 3-2, de formaţia FC Sevilla
Real Madrid, finalista actualei ediţii a Ligii Campionilor, a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 3-2, de formaţia FC Sevilla, într-o partidă restanţă contând pentru etapa a 34-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputată miercuri seara, scrie agerpres.ro.
În absenţa starului portughez Cristiano Ronaldo, care a suferit o leziune la gleznă în derby-ul cu FC Barcelona, "eroul" meciului a fost căpitanul madrilenilor, Sergio Ramos, autorul unui autogol (min. 84) şi al unui gol din penalty (min. 90+5), după ce ratase anterior o altă lovitură de la 11 m, trimiţând balonul în bara transversală (min. 58).
Celelalte goluri au fost marcate de Wissam Ben Yedder (min. 26) şi Miguel Layun (min. 45) pentru gazde, respectiv Borja Mayoral (min. 87).
În schimb, proaspăta campioană FC Barcelona a făcut spectacol pe teren propriu în meciul cu Villarreal, formaţie în faţa căreia s-a impus cu 5-1, graţie golurilor lui Coutinho (min. 11), Paulinho (min. 16), Messi (min. 45) şi Dembele (min. 87 şi 90+3).
Cu două etape înainte de finalul sezonului, Barca a acumulat 90 de puncte în clasament, fiind urmată de Atletico Madrid, 75 puncte, Real Madrid, 72 puncte, Valencia, 67 puncte, Betis Sevilla, 59 puncte, Villarreal, 57 puncte, FC Sevilla, 54 puncte, etc.
Real Madrid, deţinătoarea trofeului, va întâlni formaţia engleză FC Liverpool în finala Ligii Campionilor 2017-2018, programată pe 26 mai la Kiev.
- Scandal imens în Campionatul Turciei de fotbal! Florentin Pogba a fost agresat de coechipierii săi
- Liga Campionilor: Real Madrid va distribui prin tragere la sorţi biletele de intrare la finală
- Autorităţile marocane şi Spania au destructurat o celulă jihadistă
- Dua Lipa va cânta în finala Champions League