Real Madrid a obținut a șaptea victorie consecutivă în La Liga
Real Madrid este de neoprit la sfârșit de an. "Galacticii" au învins rivala din oraș Atletico, scor 2-0, și a obținut astfel a șaptea victorie consecutivă în La Liga.
Gazdele au marcat primul gol după un sfert de oră. Vinicius a centrat din flancul drept, iar Karim Benzema a șutat din prima învingându-l, astfel, pe Jan Oblak.
Elevii lui Carlo Ancelotti și-au dublat avantajul în minutul 57. Același Vinicius i-a pasat decisiv de această dată lui Marco Asensio.
Atletico Madrid şi-a creat multe ocazii de a înscrie, însă Thibaut Courtois a fost de fiecare dată la post.
De partea cealaltă, FC Barcelona nu se mai regăsește în actualul sezon. Gruparea catalană nu a reușit să o învingă nici pe Osasuna. Partida ce a avut loc la Pamplona, pe Estadio El Sadar, s-a încheiat cu scorul de 2-2. Barça a condus în două rânduri, însă a fost egalată de fiecare dată.
După această etapă, Real Madrid și-a consolidat poziția de lider în La Liga, cu 42 de puncte, în timp ce Atletico Madrid a rămas pe locul patru, cu un total de 29 de puncte. FC Barcelona e pe poziția a opta, fiind la 9 puncte distanță de podium.