Real Madrid a pierdut primul "El Clasico" din 2012, scor 1:2
Real Madrid a pierdut o nouă confruntare în faţa marei rivale Barcelona, scor 1-2 în prima manşă din sferturile Cupei Regelui. Ronaldo a marcat singurul gol al gazdelor, în timp ce pentru catalani au punctat Puyol şi Abidal. Partida nu s-a terminat fără scandal...Pepe a făcut un gest lipsit total de fair-play, călcându-l intenţionat pe mână pe starul Barcei, Lionel Messi.
Galacticii au început în forţă şi au deschis scorul deja în minutul 11 prin Cristiano Ronaldo. Cu numeroase ocazii periculoase din ambele părţi, scorul a rămas neschimbat. Real a scăzut mult din viteză în partea a doua, lucru care s-a resimţit imediat. În minutul 49 Puyol egalează dupa o reluare cu capul, iar Abidal stabileşte scorul final.
Neputincioşi în faţa campioanei, galacticii au început un joc agresiv şi lipsit de Fair-play. Pepe a intrat în dizgraţia fotbaliştilor, după ce l-a călcat intenţionat pe mână pe Messi, în timp ce acesta era la pământ.
"Un mare prost, genul de om care te face să-ţi pierzi răbdarea", a comentat Wayne Rooney pe contul său de Twitter gestul făcut de Pepe.
Ca să-i enerveze probabil şi mai mult pe madrileni, catalanii le-au furat şi câteva mişcări de dans. Abidal şi ALves au repetat dansul lui Ronaldo şi Marcelo de pe melodia "Ai se eu te pego".