Real Madrid a revenit pe tron. "Galacticii" au cucerit al 34-lea titlu în La Liga
Real Madrid a devenit campioana Spaniei după o pauză de trei ani. "Galacticii" și-au asigurat titlul după ce au învins pe Villarreal cu 2-1 în penultima etapă a Primerei Division.
Karim Benzema a deschis scorul în minutul 29, când a fost servit impecabil de Luka Modric. În minutul 74, Realul a obținut o lovitură de la 11 metri. Căpitanul Sergio Ramos a încercat schema cu pasa din penalty și i-a împins mingea lui Benzema, care a înscris. Arbitrul, însă, a dictat repetarea execuției, deoarece atacantul francez a intrat prea devreme în careu. Chiar Benzema a executat lovitura de la punctul cu var și s-a făcut 2-0.
"Submarinul galben", totuşi, le-a dat emoții gazdelor, pe final. Vicente Iborra a marcat în minutul 83, iar în prelungiri oaspeții au avut o ocazie imensă de egala, însă portarul Thibaut Courtois a fost exemplar", a spus căpitanul Real Madrid, Sergio Ramos.
"După multă muncă, mult efort, multă dedicație, la final, culegem roadele. Titlul din La Liga este premiul cel mare și e mereu o bucurie imensă"
"Când am revenit din izolarea în care am fost cu toții, devenisem înfometați de victorii şi veneam cu imensa dorință de a ne face lucrul bine. În final, am triumfat în această ligă extrem de dificilă", a spus antrenorul Real Madrid, Zinedine Zidane.
A fost a 10-a victorie consecutivă a lui Real Madrid în campionat. "Los Blancos" au cucerit al 34-lea titlu intern. Cu o etapă înaintea finalului de campionat în La Liga, echipa lui Zidane și-a mărit avansul față de FC Barcelona de la 4 la 7 puncte.
Tot aseară, catalanii au fost învinși acasă de Osasuna cu 1-2. Jose Arnaiz a înscris primul gol ai oaspeţilor, iar Barça a egalat prin Lionel Messi, care a executat magistral o lovitură liberă. Oaspeții au rămas în inferioritate numerică în minutul 77, atunci când Enric Gallego a fost eliminat pentru un fault dur comis asupra lui Clement Lenglet. Chiar și așa, Osasuna a smuls victoria în prelungiri, când a marcat pe contraatac prin Roberto Torres.
Osasuna se află pe locul 11 în clasament.