Real Madrid, aproape de titlu. "Galacticii" au învins pe Deportivo Alaves
Real Madrid a mai facut un pas spre câștigarea celui de-al 34-lea titlu de campion al Spaniei la fotbal. "Galacticii" au învins pe Deportivo Alaves pe teren propriu, scor 2-0.
Gazdele au obținut un penalty în minutul 10, după ce Ferland Mendy a fost faultat în careu. Karim Benzema a transformat lovitura de la punctul cu var. Real Madrid a avut apoi alte ocazii mari de gol, iar în debutul reprizei secunde și-a dublat avantajul, prin Marco Asensio.
Real Madrid, liderul clasamentului, are patru puncte avans față de FC Barcelona. Până la sfârșitul ediției curente de campionat, mai sunt de disputat trei etape.
"Știm cât de dificil este să joci în La Liga. Mai avem de jucat trei meciuri și nu știm ce va fi. Mereu am spus că trebuie să muncești din greu pentru a te impune în această ligă, așa că avem în față trei finale", a spus antrenorul Real Madrid, Zinedine Zidane.
În următoarea etapă, Real Madrid va juca pe terenul formației Granada.