Real Madrid îl dă afară pe Carlo Ancelotti. Află cauza şi cine ar putea fi noul antrenor al clubului
Real Madrid va avea un nou antrenor în sezonul următor. Carlo Ancelotti a fost demis după un sezon în care nu a câştigat niciun trofeu. Preşedintele clubului, Florentino Perez a declarat că numele noului tehnician va fi anunţat săptămâna viitoare.
Tehnicianul Carlo Ancelotti a fost dat afară de conducerea clubului Real Madrid, după ce în acest sezon, galacticii au ratat toate cele trei trofee majore.
Anunţul a fost făcut de Florentino Perez, după decizia Consiliului de Administraţie al clubului Regal.
"Carlo Ancelotti şi-a câştigat deja afecţiunea tuturor suporterilor lui Real şi locul în istoria acestui club, pentru că a adus La Decima. Însă toată lumea ştie, la Real Madrid se cere tot ce e mai bun. Credem că este timpul de a da un nou impuls echipei", s-a exprimat preşedintele Real Madrid, Florentino Perez.
Deşi este dorit de AC Milan, Ancelotti a anunțat că va lua o pauză de un an. El va pleca în Canada, la Vancouver, unde va suferi o intervenţie chirurgicală în zona cervicală.
În cele două sezoane petrecute la Real Madrid, Ancelotti a câştigat patru turnee, Liga Campionilor, Supercupa Europei, Cupa Spaniei şi Mondialul Cluburilor.
Florentino Perez a menţionat că numele succesorului lui Ancelotti va fi anunţat săptămâna viitoare. Presa spaniolă a scris că următorul antrenor al galacticilor va fi în proporţie de 99 la sută, Rafael Benitez.
Ziariştii iberici au mai anunţat că printre candidaţi se numără şi tehnicianul Borussiei Dortmund, germanul Jurgen Klopp.