Real Madrid şi Borussia Dortmund sunt primele semifinaliste ale Ligii Campionilor
Seară incredibilă în Liga Campionilor. Galatasaray a reuşit o victorie de onoare în faţa propriilor suporteri în returul sferturilor. Turcii au învins Real Madrid cu 3-2, dar nu au reuşit să scape de handicapul din primul meci şi au fost eliminaţi.
"Galacticii" au controlat în totalitate prima repriză, iar golgheterul acestui sezon din Liga Campionilor, Ronaldo a deschis scorul în minutul 7. Madrilenii s-au relaxat în partea a doua, încasând trei goluri în doar 15 minute.
Eboue, Sneijder şi Drogba au fost marcatorii gazdelor. Turcii mai aveau nevoie de două goluri pentru a mai spera la calificare, dar nu le-a reuşit. În schimb, Ronaldo şi-a trecut în cont dubla în prelungiri, scor final 3-2.
Surpiza serii a fost însă produsă de Malaga. Spaniolii au condus în două rânduri pe terenul Borussiei, dar nemţii şi-au revenit miraculos în prelungiri, marcând golurile calificării în minutele 91 şi 93.