#realIT. Apple anunţă investiții de un miliard de dolari în SUA
Apple a anunțat un plan masiv de investiții în SUA, urmând să construiască încă un campus în Texas și să angajeze alte câteva mii de oameni în diverse orașe americane. Apple a fost criticată de președintele Trump care spunea că gigantul tech ar trebui să producă și să investească mai mult în SUA, potrivit hotnews.ro.
Apple are deja un campus în Texas și va mai construi încă unul în Austin, cu investiții de un miliard de dolari. Inițial vor lucra acolo 5.000 de oameni, dar este loc pentru 15.000 și efectivele ar putea crește până la acel nivel, dacă va fi viabil din punct de vedere econimic.
În Austin, Apple are acum 6.200 de angajați, acolo fiind cel mai mare campus din afara celui principal, din Cupertino.
Compania va investi în diverse locuri din SUA și va adăuga câte 1.000 de locuri de muncă în Seattle, San Diego and Culver City și câteva sute în fiecare dintre următoarele centre: Pittsburgh, New York, Boulder, Boston și Portland.
Apple a creat 6.000 de locuri de muncă în acest an, ajungând să aibă 90.000 de oameni în SUA. Până în 2023 se vor adăuga 20.000 de locuri de muncă, iar compania promite și investiții de 10 miliarde dolari în centre de date.
- Preşedintele american afirmă că va recurge la armată pentru construirea zidului la graniţa cu Mexic dacă democraţii se vor opune
- Un colonel chinez avertizează SUA: Nu vom permite activităţi de perturbare ale navelor americane în apele noastre teritoriale
- Şeful Google, audiat în Congresul SUA în legătură cu acuzaţiile de cenzură şi părtinire politică
- Motivul pentru care Senatul SUA a cerut condamnarea prințului saudit bin Salman