#realIT. Cea mai mare tranzacție de tehnologie din istorie! Gigantul IT Dell ar putea fi achiziționat de producătorul de software VMware
Producătorul de calculatoare Dell, al treilea la nivel mondial în funcție de livrări, ar putea fi achiziționat de producătorul de software VMware, scrie Reuters, citează libertatea.ro.
Dell a achiziționat furnizorul de soluții de stocare EMC Corp în 2016 cu 67 de miliarde de dolari, aceea fiind cea mai mare tranzacție de IT din lume. Ca urmare a achiziției EMC, Dell a ajuns să dețină și un pachet de 82% din acțiunile VMware.
Achiziția a dus la crearea unui colos în IT. Problema este că în domeniul calculatoarelor Dell se confruntă cu o concurență puternică atât din partea rivalilor HP, Lenovo, Asus și Acer, cât și cu Apple și Samsung, deoarece smartphone-urile înlocuiesc tot mai mult laptopurile.
De asemenea, segmentul de stocare este afectat de trecerea tot mai rapidă a afacerilor în domeniul online, unde Amazon și Microsoft sunt cei mai puternici jucători din domeniul de cloud computing.
Unul dintre punctele forte pe care le are Dell îl reprezintă segmentul de servere. Acestea au ajutat gigantul să își crească veniturile la 56,7 miliarde de dolari, cât a înregistrat Dell în primele 9 luni din 2017. În același interval din 2016, Dell a avut venituri de 41,6 miliarde.
Totuși, pierderile Dell au crescut de la 1,6 miliarde de dolari la 3 miliarde de dolari.
Dell ar ajunge din nou pe bursă
Prin fuziunea cu VMware, Dell ar căpăta acces la rezervele de 11,6 miliarde de dolari pe care aceasta le are. De asemenea, odată cu preluarea Dell de către VMware, Dell ar ajunge din nou listată pe bursă.
Michael Dell, fondatorul său, a delistat compania în 2013, printr-o tranzacție de 24,9 miliarde de dolari. Aceasta a fost efectuată alături de fondul privat de investiții Silver Lake Partners. Dacă Dell se va lista la bursă prin fuziunea inversă cu VMware, acest fond va putea să își vândă apoi pachetul de 18% din acțiunile Dell.
Un instrument financiar care corelează valoarea VMware cu cea a Dell arată o valoare bursieră de 14 miliarde de dolari pentru aceasta din urmă.
O altă posibilitate a Dell este să răscumpere pachetul de titluri deținute de către acționarii minoritari ai VMware, dar și o ofertă publică inițială pentru listarea pe bursă.
Totuși, achiziția Dell de către VMware are particularitatea de a avea acces rapid la bani și de a se lista fără a face formalități, ca în cazul unei listări obișnuite.