Realizări şi regrete la Guvern: Află cu ce se laudă şi de ce se plâng miniştrii
Majoritatea miniştrilor au cu ce se lăuda, dar spun că instabilitatea politică a fost şi este una din principalele obstacole în implementarea reformelor. La un an de la învestirea Guvernului, miniştrii spun că au avut un an plin de realizări, dar şi de regrete.
"Am consolidat un sistem de asistenţă socială, în care ne-am dorit ca cele mai sărace familii să fie ajutate de către stat. Am început o reformă în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi după ce am ratificat Convenţia privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi am promovat noi politici în domeniul salarizării. Desigur, mult mai mult am fi putut realiza dacă am fi avut o stabilitate şi politică, am fi avut un progres economic mai esenţial", a menţionat ministrul Muncii, Protecţiei sociale şi a Familiei, valentina Buliga.
Ministrul Educaţiei, Mihai Şlehtiţchi spune că a demonstrat întregii societăţi că educaţia poate fi prima prioritate naţională: " Trebuie să recunosc că au fost tot felul de interpretări inadecvate care au venit din sfera politicului, dare ele m-au mobilizat şi m-au făcut pe mine şi pe colegii mei să fim mai tari în convingerea noastră de a merge pe calea pe care am trasat-o".
"Aş plasa pe primul plan foaia de parcurs a optimizării sectorului spitalicesc. Fortificarea seului de asistenţă medicală primară care este în derularea şi va continua. Cea mai mare nerealizare nu am reuşit şi eu am luat în calcul că nu va reuşi schimbarea mentalităţii şi a atitudinii colegilor mei de la Ministerul Sănătăţii în abordarea problemelor de gestionare a întreg sistemului sănătăţii, excluderea lucrului de rutină", a afirmat ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi.
Ministrul Justiţei spune că a fost un an plin de provocări, dar şi de succese pentru Justiţie.
"Este fără doar şi poate strategia de reformare a sectorului justiţiei pentru următorii cinci ani care a fost adoptată unanim de Parlament şi de curând a devenit lege. Dintre rezultatele cuantificabile probabil reuşita este reducerea numărului de cereri atât depuse la CEDO cât şi reducerea numărului de condamnări a Guvernului în această perioadă", a subliniat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
Ministerul Apărării a aprobat strategia securităţii naţionale. Vitalie Marinuţa spune însă, că acesta nu este singurul succes: "Am organizat parada militară şi care s-a desfăşurat cu brio, consider că acesta a fost cel mai important eveniment şi reuşită a Armatei Naţionale în anul trecut, a fost un eveniment care personal consider că a consolidat societatea. Cel mai mare insucces este nesoluţionarea problemei sociale în Armata Naţională şi aici mă refer la problema spaţiului locativ pentru militarii armatei naţional".
Actualul cabinet de miniştri a fost învestit acum un an şi este format din 21 de membri.
- Punct şi de la capăt! Comuniştii atacă din nou Guvernul la Curtea Constituţională
- Dodon: Dacă cineva nu se simte confortabil în Guvern, să rămână în business sau la umbra stejarului
- Astăzi a fost învestit noul guvern al Belgiei
- Şevciuk vrea să preia conducerea Transnistriei înainte de Anul Nou
- Guvernul a tras linie pe 2011. AFLĂ care sunt principalele realizări
- "AIE este principala vinovată de eşecurile din politica moldovenească"