Rebelii houthi, noi ameninţări la adresa Emiratelor Arabe Unite: Dacă doriţi ca instalaţiile voastre să fie în siguranţă, eliberaţi Yemenul
Tensiunile din Golf se intensifică. Militanţii houthi, cei care au revendicat atacurile cu drone asupra instalaţiilor petroliere din weekend, au avertizat că au identificat zeci de situri în Emiratele Arabe Unite şi că vor comite noi agresiuni. Unele dintre ele se află în Dubai şi Abu Dhabi.
"Opriţi agresiunea împotriva Yemenului şi atunci toţi vor avea pace. Dacă doriţi ca instalaţiile voastre să fie în siguranţă şi să nu fie atinse de dronele noastre, atunci eliberaţi Yemenul", a afirmat purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi, Yahia Sarie.
Purtătorul de cuvânt al militanţilor houthi a precizat că atacurile de sâmbătă au fost lansate din trei locaţii, iar fiecare dintre cele trei drone a transportat câte patru bombe, pe care le-a dus în puncte precise.
Pe de altă parte, autorităţile de la Riad exclud faptul că atacurile au fost comise de Yemen, adăugând că rebelii houthi acoperă Iranul.
"Iranul continuă agresiunile, să sponsorizeze grupările teroriste şi să producă interferenţe în comerţul maritim. Toate acestea reprezintă o ameninţare pentru noi toţi. Cerem comunităţii internaţionale să recunoască activitatea bolnăvicioasă a Iranului în regiune", a comunicat purtătorul de cuvânt al armatei iraniene, Turki Al-Malki.
Atacurile cu drone asupra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită au fost condamnate de Naţiunile Unite.
"Consider că acest atac reprezintă o escaladare dramatică în Golf şi susţin cu tărie că trebuie să ne implicăm activ pentru a opri tensiunile", a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.
Producţia petrolului a fost redusă la jumătate după atacurile de sâmbătă, adică la cinci milioane de barili, iar preţul a crescut cu 15 procente, până la aproape 72 de dolari. Unii experţi anticipează că ar putea să ajungă chiar la 100 de dolari în cazul în care criza nu va fi remediată în curând.