Rebelii libieni au făcut cale întoarsă spre oraşul Bin Jawad
Rebelii din Libia bat în retragere, după ce au ajuns la 30 de kilometri de oraşul natal al lui Gaddafi, Sirte. Între timp, aviaţia americană a atacat trei nave libiene în oraşul-port Misrata. Situaţia din Libia este subiectul principal al conferinţei internaţionale de astăzi de la Londra. La reuniune participă statele NATO şi UE, precum şi alte ţări din regiune, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, printre care şi ONU.
Zeci de rebeli au blocat drumul care leagă oraşele Bin Jawad şi Sirte. Asta după ce, luni, insurgenţii au cucerit localitate după localitate, apropiindu-se tot mai mult de oraşul natal al liderului libian. Ei au întâmpinat o rezistenţă din partea forţelor de ordine, care au folosit rachete şi grenade.
Preşedintele american, Barack Obama, a declarat, într-un discurs în faţa naţiunii, că intervenţia militară în Libia a fost necesară pentru a împiedica un masacru. Liderul de la Casa Albă a recunoscut că o tranziţie democratică la Tripoli va fi greu de realizat. El a mai menţionat că întreg comandamentul misiunii va fi preluat de NATO miercuri.
La rândul său, Muammar Gaddafi a trimis o scrisoare adresată puterilor internaţionale şi a cerut încheierea "ofensivei barbare" din Libia, relatează BBC News. Liderul libian a mai acuzat forţele coaliţiei de genocid.
Între timp, Khamis Gaddafi, unul dintre fii Lui Muammar Gaddafi, despre care se credea că ar fi murit în urma unui atac aerian, a apărut în public luni seara, la reşedinţa de la Bab el-Aziziya, la Tripoli.