Rebelii sirieni refuză să înceteze acţiunile militare
Rebelii sirieni au respins cererea guvernării de a înceta acţiunile militare. Asta după ce, ieri, autorităţile de la Damasc au cerut rebelilor garanţii în scris în acest sens, precum şi o promisiune din partea comunităţii internaţionale că nu va finanţa militanţii. Anterior, Bashar al-Assad a declarat că va accepta planul propus de ONU, doar în cazul în care rebelii se vor retrage.
Planul de reglementare a conflictului din Siria propus de ONU şi Liga Arabă este pe cale să eşueze, iar rebelii şi autorităţile de la Damasc nu reuşesc să ajungă la un compromis în vederea încetării luptelor militare. În aceste condiţii, unii dintre locuitorii capitalei siriene spun că vinovată de continurea violenţelor se face opoziţia.
"Sper că trupele guvernamentale nu se vor retrage şi nu vor înceta operaţiunile, ei pot proteja civilii. Dacă ce se retrag, violenţele se pot intensifica, iar situaţia din ţară se va înrăutăţi", a spus un bărbat.
"Sunt pentru încetarea violenţelor, însă atâta timp cât reprezentanţii opoziţiei vor accepta finanţarea externă, luptele nu vor înceta", a menţionat un domn.
Emisarul special al ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, Kofi Annan, a cerut, duminică, Guvernului sirian şi opoziţiei să înceteze violenţele până pe 10 aprilie. Acesta speră că ambele părţi vor ajunge la un compromis în 48 de ore de la expirarea termenului. Totodată, confruntările militare continuă în Siria. Doar în ultimele două zile, cel puţin 180 de oameni au fost ucişi.