Recean îi ia faţa lui Voronin, în topul celor mai influenţi politicieni din Moldova
După ce, în luna august, a fost depăşit de preşedintele ţării, Nicolae Timofti, în septembrie, Vladimir Voronin a fost întrecut la popularitate şi de ministrul de Interne, Dorin Recean. Acestea sunt rezultatele topului elaborat de Centrul de cercetări "Politicon".
Pe prima poziţie în topul celor mai influenţi politicieni ai lunii septembrie se află prim-ministrul Vlad Filat. Acesta este urmat de primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. Pe poziţia a treia s-a situat ministrul de Externe, Iurie Leancă.
Pe următoarea poziţie se află liderul PL, Mihai Ghimpu.
Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, a coborât două poziţii în top şi se clasează pe locul cinci. El este urmat de preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care ocupă locul şase.
Pe ultimele două poziţii în top zece se află vicepreşedintele Legislativului, Vladimir Plahotniuc, şi viceministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.
La realizarea topului au participat 32 de experţi.
- Dorin Recean le promite zile amare angajaţilor de la MAI: Cei care iau mită nu-şi vor găsi loc în sistem
- Dorin Recean, mulţumit de modul în care cetăţenii au întâmpinat-o şi poliţiştii au apărat-o pe Angela Merkel
- În premieră, Nicolae Timofti a intrat în top trei cei mai influenţi politicieni din Moldova