Recensământul anual al lebedelor din Marea Britanie. Puii păsărilor sunt cântăriţi, măsuraţi şi verificaţi dacă nu au răni
În timp ce regina Elizabeta a II-a aşteaptă naşterea moştenitorului din partea Ducelui şi Ducesei de Cambridge, pe râul Tamisa a început numărătoarea unor altfel de pui regali. Este vorba despre recensământul anual al lebedelor.
De numărare se ocupă marcatorul reginei şi asistenţii săi. Ei petrec cinci zile pe râul Tamisa pentru a prinde puii de lebedă. Ulterior, micile păsări sunt cântărite, măsurate, marcate şi verificate dacă nu au răni.
"Tradiţia datează din secolul al XII-lea, când lebedele erau mâncate, erau o sursă foarte importantă de alimente, erau servite la banchete, cei bogaţi chiar creşteau lebede. Desigur, acum ele nu mai sunt pentru consum, este vorba despre conservarea şi protecţia lor", a menţionat marcatorul reginei, David Barber.
În 2012, ploile puternice au împiedicat desfăşurarea evenimentului, pentru prima oară după sute de ani. În urma recensământului din 2011, pe râul Tamisa, în apropierea Castelului Windsor, au fost număraţi 114 pui de lebădă din 30 de familii.
În prezent, regina este proprietara tuturor lebedelor din toată Marea Britanie. Însă ea îşi exercită dreptul de proprietate doar pe anumite porţiuni ale râului care traversează Londra. evenimentul are o tradiţie de 900 de ani, când suveranii şi-au extins dreptul asupra tuturor lebedelor sălbatice.
- Competiţie inedită în Marea Britanie: A fost organizat Campionatul Mondial la Aruncat Ouă
- Predicţii cu privire la cariera copilului Ducesei de Cambridge, numele primului iubit şi vârsta la care va merge într-un club de noapte
- Nebunie în Australia! "Ţara Cangurilor" a fost inundată de zeci de mii de fani din Marea Britanie şi Irlanda