Recep Tayyip Erdogan anunţă alegeri anticipate pentru data de 24 iunie
Embed:
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat miercuri alegeri anticipate legislative şi prezidenţiale pentru data de 24 iunie, cu un an şi jumătate înainte de alegerile la termen.
Şeful statului turc a făcut anunţul respectiv după ce a discutat cu aliatul său Devlet Bahceli, liderul Partidului acţiunii naţionaliste (MHP), la începutul după-amiezii la Palatul prezidenţial din Ankara.
Bahceli (70 de ani), un vechi politician turc, a zguduit marţi ţara făcând apel la alegeri pe 26 august, respectiv cu mai mult de un an mai devreme faţă de data prevăzută, 3 noiembrie 2019. Cândva foarte critic la adresa lui Erdogan, Bahceli s-a impus de peste un an ca unul dintre principalii aliaţi ai lui Erdogan, cu care el a încheiat de altfel un acord electoral în vederea viitoarelor alegeri.
Observatorii se întreabă în legătură cu motivele care l-au determinat pe Bahceli să ceară alegeri anticipate, în timp ce chiar el şi Erdogan au respins în mod public această opţiune în ultimele săptămâni, scrie Agerpres.ro.
Data de 26 august ar fi corespuns cu ziua bătăliei de la Manzikert, în 1071, ce marchează intrarea turcilor în Anatolia după victoria sultanului selgiucid Alp Arslan împotriva forţelor bizantine.
Potrivit calendarului, alegerile prezidenţiale şi legislative erau prevăzute să aibă loc simultan pe 3 noiembrie 2019. De asemenea, un scrutin municipal este preconizat pentru luna martie acelaşi an.
Dublul scrutin prezidenţial şi legislativ este crucial, deoarece el va marca intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor care întăresc prerogativele şefului statului, adoptate la referendumul constituţional din aprilie 2017.

- Un şofer auto a fost prins la frontieră cu o maşină pe care nu avea dreptul să o conducă
- Companiile din Turcia, încurajate să investească în Moldova. Prevederile proiectului aprobat de Guvern
- Preşedintele parlamentului catalan, Roger Torrent, afirmă că doreşte să evite noi alegeri. Care este motivul
- Candidatul PL, Valeriu Munteanu, nu vrea cale ferată în Capitală, dar vrea aeroport şi zonă metropolitană