Recepţia dată de PLDM, a scurtat şedinţa Parlamentului. Streleţ: Discuţiile pot continua la nesfârşit VIDEO
Şedinţa de astăzi a Parlamentului s-a încheiat înainte de a fi examinate toate proiectele incluse pe ordinea de zi. Propunerea de întrerupere a şedinţei a venit din partea liberal-democratului, Valeriu Streleţ, în timp ce preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, prezenta, de două ore, raportul de activitate al instituţiei pe care o conduce.
Imediat ce s-a încheiat şedinţa, muncitorii au început amenajarea sălii Palatului Republicii pentru recepţia pe care PLDM, o dă în această seară, începând cu ora 18.00, la Palat. Şi asta cu ocazia împlinirii a cinci ani de la constituirea PLDM. Presa nu are acces la eveniment.
"Discuţiile pot continua la nesfârşit, din câte văd eu. De aceea, solicit să puneţi la vot încheierea dezbaterilor pe subiectul raportului prezentat de către Curtea de Conturi pentru anul 2011. Urmând ca dezbaterea pe marginea acestui subiect să o continuăm într-o altă şedinţă de plen", a cerut liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
"Orice fracţiune este în drept să facă acest lucru. Cine este în drept să susţină propunerea domnului Streleţ, bazată pe prevederea articolului 108 din regulament, vă rog să votaţi. Majoritatea. Domnule preşedinte al Curţii de Conturi, vă mulţumesc", a anunţat preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
La doar câteva minute de la încheierea şedinţei Legislativului, muncitorii au început să amenajeze de zor sala Palatului Republicii pentru recepţia dată de PLDM cu ocazia împlinirii a cinci ani de la constituirea formaţiunii.