Recidivistul Pavel Grigorciuc a fost REŢINUT pentru 72 de ore. Riscă până la 5 ani de închisoare
Recidivistul Pavel Grigorciuc, care l-a agresat pe deputatul democrat Sergiu Sîrbu, a fost reţinut pentru 72 de ore. Informaţia a fost confirmată de şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc.
Oamenii legii au inițiat o cauză penală privind comiterea infracțiunii de huliganism.
Potrivit Poliţiei, bănuitul riscă până la 5 ani de închisoare.
Incidentul s-a produs într-o cafenea din grădina publică "Ştefan cel Mare" din Chişinău, după ce s-a încheiat şedinţa Parlamentului. Acesta l-a agresat verbal şi lovit la tâmplă pe deputat, care s-a ales cu o comoţie cerebrală şi şi-a pierdut cunoştinţa.
Sergiu Sîrbu a fost internat pentru câteva zile în secția neurochirurgie a Institutului de Medicină Urgentă.
Incidentul a fost confirmat şi de soția deputatului, Ina Sîrbu, care a fost martor al atacului, alături de alte câteva zeci de persoane. Împreună cu Grigorciuc era și Eduard Rudenco, avocatul raiderului numărul 1 în CSI, Veaceslav Platon.
Într-o postare pe Facebook, Pavel Grigorciuc a recunoscut că l-a lovit pe obraz pe Sergiu Sîrbu.
Poliția a fost anunțată despre acest caz, iar Grigorciuc a fost transportat la Inspectoratul de Poliţie Buiucani pentru audieri.
Anterior, el a fost condamnat penal la patru ani cu suspendare pentru dezordini în masă.
Citeşte şi: PDM este indignat de agresarea deputatului Sergiu Sîrbu de către recidivistul Pavel Grigorciuc