Recital de poezii ca în anii de şcoală. Comuniştii au celebrat 215 de ani de la naşterea poetului rus Alexandr Puşkin
Embed:
Au recitat poezii ca în anii de şcoală şi şi-au amintit de creaţia poetului rus Alexandr Puşkin. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, alături de deputaţi şi consilierii comunişti au depus astăzi flori la bustul poetului din parcul "Ştefan cel Mare" cu ocazia împlinirii celor 215 de ani de la naştere. Chiar dacă au spus că opera lui Alexandr Puşkin este importantă, deputaţii au uitat cuvintele aşa că s-au inspirat de pe telefon sau foiţe.
Deputaţii comunişti s-au adunat încă de dimineaţă la bustul poetului. Emoţionat, liderul PCRM, a avut parte de stângăcii când a depus buchetul de flori.
Pentru a se convinge singur cât de cunoscută este opera poetului în rândurile comuniştilor, Vladimir Voronin i-a îndemnat pe aleşii poporului să recite versurile lui Puşkin. Unii dintre cei care au vrut să demonstreze că ştiu poeziile lui, au uitat versurile şi sub privirile tuturor au apelat la diferite surse de informaţii.
"Şi inima-mi în piept tresare... Şi, beată, freamătă de dor, Şi de credinţă, de-ncântare, De viaţă, lacrimi şi amor", a recitat deputatul PCRM Violeta Ivanov.
S-a încurcat în recitarea versurilor şi comunistul, Visarion Ceşuev.
"Lipsit de patima-i firească, în cântul vieţii ditirambic. El nu ştia... Nu putea să deosebească. Un vers troheu de unul iambic", a bâlbâit expertul economic Visarion Ceşuev.
Pentru a demonstra că opera lui Puşkin îi este aproape de suflet, deputatul PCRM, Oleg Reidman şi-a luat un volum cu versurile poetului la şedinţa Parlamentului.
"Îmi place această poezie: "Cu glorie, nădejdi, iubire, / Ne-ai răsfăţat, tu, amăgire, / Puţină vreme, în trecut; / Petrecerile tinereţii, / Ca ceţurile dimineţii / Şi ca un vis au dispărut", a recitat deputatul PCRM, Oleg Reidman.
Alexandr Puşkin a locuit în Moldova, unde a fost exilat, din septembrie 1820 până în august 1823. În cei trei ani a creat 160 de opere literare. Printre acestea se numără "Chişinăul blestemat", o poezie în care pune într-o lumină proastă Capitala şi îi insultă pe basarabeni.