RECOMANDĂRI: 10 ideii despre cum ar trebui să ne planificăm noul anul
1. Pe cât posibil, ar trebui să ne propunem un singur lucru, ca să fim siguri că îl putem realiza;
2. Toate dorinţele trebuie planificate din timp;
3. Să ne gândim mai mult la planurile pe care le avem şi să evităm, pe cât se poate, reconsiderarea eşecurilor din trecut;
4. Atenţia noastră trebuie îndreptată asupra lucrurilor care contează cu adevărat pentru noi şi să nu urmăm trendurile;
5. Să încercăm să delimităm acţiunile pe care ni le propunem, pentru a le realiza în mod treptat;
6. Ar fi bine să ne expunem intenţiile în public, pentru a beneficia de sprijinul celorlalţi;
7. Să încercăm să întocmim o listă cu rezultatele pe care le-am acumulat de-a lungul timpului;
8. Ori de câte ori atingem unul dintre ţelurile propuse, să ne acordăm mici recompense;
9. Să încercăm să ţinem un jurnal al planului pe care ni l-am propus, pentru a urmări fiecare reuşită sau eşec;
10. Să nu ne pedepsim în momentul în care ceva nu ne iese.