Recomandările specialiştilor! Alimente care pot ajuta în lupta cu insomnia
Lipsa somnului poate avea efecte serioase asupra organismului. Scăderea capacității de muncă și schimbările de dispoziție sunt doar două dintre acestea. Insomnia nu trebuie ignorată, iar persoanelor care se confruntă cu această situație e bine să își schimbe modul de viață, scrie libertateapentrufemei.ro.
Iar schimbarea trebuie să înceapă mai întâi din farfurie!
Nutriționiștii au întocmit o listă cu băuturi și alimente care joacă un rol important în menținerea și creșterea calității somnului. Berea, consumată în cantități moderate, ceaiul de levănțică, lintea și semințele de susan fac parte din categoria de alimente care joacă rol de aliat în combaterea lipsei somnului.
Consum moderat de bere poate contribui la combaterea stării de insomnie
Scăderea calității vieții este un efect direct proporțional cu severitatea insomniei. Printre consecințele lipsei somnului asupra organismului, medicii menționează și diminuarea randamentului intelectual, alterarea capacității de memorare și instalarea depresiei. Nutriționiștii consideră că un rol important în calitatea somnului îl joacă și alimentația. Printre recomandările acestora se numără și consumul moderat de bere, cu potențiale beneficii în lupta cu insomnia.
Ceaiul de levănțică contribuie la un somn liniștit
Levănțica are o serie de efecte terapeutice dovedite, în compoziţia acestei plante fiind identificate peste 40 de componente care nu pot fi obţinute pe cale de sinteză în laborator. Consumată sub formă de ceai, levănțica poate acționa ca un calmant al sistemului nervos central. Specialiștii spun că levănţica reduce starea de agitaţie şi de anxietate și poate combate insomnia. Ceaiul se obține sub formă de infuzie din două lingurițe de flori uscate sau pulbere infuzate 10 minute în 250 ml de apă clocotită. Consumul zilnic recomandat este de trei ceaiuri.
Lintea, de ajutor în combaterea insomniei
Lintea este o plantă din familia leguminoaselor, plante al căror consum a fost asociat în toate studiile de până acum cu o acțiune bună în profilaxia unor afecțiuni serioase cum sunt bolile cardiovasculare și diabetul.
Aliment bogat în proteine şi sărac în grăsimi, lintea aduce în organism o cantitate mare de fibre solubile și insolubile, vitamine din grupul B, mai ales folați (acid folic) și vitamina E, antioxidanți, precum și elemente minerale (magneziu, fier și multe altele), arată specialiștii. Valoarea nutrițională a lintei, pentru 198 grame este de 50% triptofan, substanță în lipsa căreia se poate instala insomnia, spun nutriționiștii.
Semințele de susan pot menține calitatea somnului
Susanul este unul dintre cele mai vechi condimente. Pe lângă faptul că semințele de susan au un gust foarte bun, sunt și o importantă sursă de fibre, calciu și alte minerale esențiale organismului, printre care și triptofan. Printre ingredientele active prezente în micuțele semințe se mai numără și grăsimile sănătoase, necesare bunei funcționări a metabolismului și a sistemului endocrin. Pentru un maxim de beneficii, semințele de susan trebuie consumate crude.