RECORD absolut la BNM! Rezervele valutare ale Băncii Naţionale au atins nivelul de 2,61 miliarde de dolari
Embed:
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale din Moldova (BNM) au atins un nou record absolut şi constituie 2,61 miliarde de dolari SUA. De la începutul lunii august, rezervele au crescut cu 109 milioane de dolari.
Recordul precedent a fost de 2,58 miliarde de dolari şi a fost atins la 17 august 2013.
Cea mai mare parte a rezervelor valutare – 1,64 miliarde de dolari - se păstrează în hârtii de valoare. Depozitele constituie 969 milioane de dolari şi sunt păstrate în băncile de peste hotarele Republicii Moldova.
În anul 2012, rezervele valutare ale BNM au crescut cu 550 milioane de dolari şi s-au cifrat la 2,51 de miliarde. În anul 2011, rezervele au constituit 1,96 miliarde, iar în 2010 - 1,71 miliarde de dolari.