Record absolut. Migranţii au trimis acasă anul trecut 466 de miliarde de dolari
Migranţii au trimis acasă anul trecut 466 de miliarde de dolari, un record absolut, se arată într-un raport al Băncii Mondiale. Sumele reale sunt mult mai mari, având în vedere că documentul e alcătuit doar pe baza transferurilor oficiale prin bănci şi instituţii financiare.
Cei mai mulţi bani sunt trimişi în India şi China, un lucru evident, având în vedere numărul mare de migranţi proveniţi din aceste două ţări. În India au ajuns anul trecut 69 de miliarde de dolari, iar în China aproape 64 de miliarde.
Pe locul trei se află Filipine cu 32,8 miliarde şi Mexicul e pe poziţia a patra cu 30,6. În clasamentul ţărilor din care sunt trimişi bani, pe primul loc sunt Statele Unite şi Arabia Saudită. Potrivit datelor oficiale, în lume sunt 266 de milioane de migranţi.
Cei mai mulţi, raportat la forţa de muncă activă, sunt în ţările arabe: în Emirate, Kuwait şi Qatar, 4 din 5 angajaţi sunt cetăţeni străini.