RECORD. Cel mai mare mega-fulger din lume s-a întins pe 768 de kilometri și a traversat 3 state americane (VIDEO)
Două fulgere monitorizate de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) au înregistrat noi recorduri mondiale. Cel mai lung fulger depistat vreodată are 768 de kilometri și a fost detectat în SUA în aprilie 2020, în timp ce fulgerul care a durat cel mai mult s-a format în timpul unei furtuni care s-a abătut peste Uruguay şi Argentina și s-a manifestat timp de 17 secunde.
Fulgerul care a doborât recordul de lungime în 2020 a acoperit o distanţă orizontală de 768 de kilometri pe cerul din sudul Statelor Unite (statele Texas, Louisiana şi Mississippi), scrie Agerpres. Distanţa este echivalentă aproximativ cu cea dintre oraşele Londra şi Hamburg.
Recordul a fost deţinut anterior de un mega-fulger de 709 kilometri, care a brăzdat cerul din sudul Braziliei pe 31 octombrie 2018.
Cele două noi recorduri au fost înregistrate în zone din America de Nord şi America de Sud în care astfel de fenomene sunt frecvente: Marile Câmpii şi bazinul La Plata.
Datele despre noile recorduri validate de OMM, o agenție a ONU care a observat fulgerele folosind tehnologia de monitorizare prin satelit și care ţine evidenţa oficială a extremelor de pe glob, au fost publicate în jurnalul Bulletin of the American Meteorological Society.