RECORD de distanţă: Volkswagen Passat Blue Motion parcurge peste 1.500 de kilometri cu un singur plin
Maşinile care izbutesc să scoată, în traficul de zi cu zi, un consum apropiat de cel oficial - indicat de producător - sunt o raritate. Cele care se descurcă mai bine de-atât aproape că nu există, scrie evz.ro
În general, pentru a aduce consumul la un nivel minim e nevoie fie de un şofer special instruit, fie de un stil de condus care să producă rumoare în trafic, fie - cel mai bine - de ambele.
Şi totuşi. Instructorii "Volkswagen Driving Experience" au reuşit să parcurgă 1.563 de kilometri într-un Polo BlueMotion, cu un singur plin de carburant. Consumul mediu indicat de computerul de bord al maşinii dotate cu un motor 1.2 TDI (trei cilindri) de 75 CP a fost de 2,9 l/100 km, iar viteza medie de 84 km/h.
Testul a început în Wolfsburg, a trecut prin Leipzig, Munchen, Stuttgart, Frankfurt şi s-a încheiat tot în Wolfsburg. Traseul a cuprins porţiuni de autostradă, drumuri naţionale, dar şi traversarea unor localităţi.
Volkswagen Polo BlueMotion are un consum mixt oficial (urban- extraurban) de 3,4 l/100 km şi un rezervor cu o capacitate de 48 de litri.