Record de schiori în costum de baie. 1.200 de persoane au renunţat la haine şi au încălţat schiurile
Au renunţat la hainele groase în favoarea costumelor de baie şi au stabilit un record mondial! 1.200 de persoane în ţinută de plajă au schiat şi au circulat pe plăci de snowboard pe o pârtie din apropierea oraşului Soci în cadrul carnavalului denumit "Boogel Woogel".
Anul trecut această cursă ciudată a avut 1008 participanți. Cei prezenți la carnavalul hibernal şi-au demonstrat abilităţile pe schiuri. Unii, însă, în mod firesc, au mai alunecat şi au mai și căzut.
Înaintea cursei mai multe domnișoare au încercat să-și facă selfie-ul perfect, mai ales ca evenimentul este la modă în rândul tinerilor.
"Am participat și anul trecut şi am decis că merită să continuăm tradiţia. Unii membri ai familiei noastre s-au speriat de frig şi au decis să schieze îmbrăcaţi".
"Nu ştiam ca la noi se desfăşoară un asemenea eveniment. Sunt foarte fericită că am participat la competiţie. Este ceva minunat, acum toţi prietenii mei mă invidiază".
Organizatorii competiţiei de la Soci aşteaptă acum înregistrarea în Cartea Recordurilor Guinness.