Record de solicitări la 112. Duminică au fost înregistrate cele mai multe apeluri în care a fost chemată poliţia
Embed:
Weekendul trecut, moldovenii au avut dezlegat la petreceri de hramurile din Duminica Mare. O spun operatorii 112, care susţin că de la debutul pandemiei în țara noastră, duminică au înregistrat, în premieră, cele mai multe apeluri în care a fost solicitată poliţia. De vină est relaxarea restricţiilor, dar şi scăderea numărului de cazuri de COVID-19, care i-a inspirat pe moldoveni să chefuiască.
În mare parte, era vorba de conflicte iscate de oameni în stare de ebrietate, bătăi sau violenţă în familie.
"Sună o doamnă un pic agitată, dar sigură pe sine şi spune că au nevoie de ambulanţă şi poliţie, zic ce s-a întâmplat, ea spune - uite mi-am înjunghiat concubinul. O întreb dacă concubinul e conştient, doamna aşa pe un ton interesant spune - da, da, el e conştient, încă aleargă după mine", a menționat Alexei Josan, operator Serviciul Unic 112.
Dacă zilnic, chiar şi de sărbători, în 70 la sută din apelurile făcute la 112 se solicită ambulanţa, de Duminica Mare, când mai multe localităţi au sărbătorit hramul, chemările poliţiştilor şi medicilor au fost 50 la 50. Iar în noaptea de duminică, poliţiştii au fost solicitaţi în 571 de cazuri, dublu faţă de anul trecut. Cele mai multe au fost în Chişinău.
"Pe o adresă din Chişinău, pe Drumul Viilor, s-a solicitat mai întâi poliţia pentru gălăgie, apoi alte cinci solicitări pentru bătaie, deteriorări de maşini, adică pe o adresă erau cinci chemări timp de două ore", a precizat Dorin Dancuța, operator Serviciul Unic 112.
Angajaţii Serviciului Unic 112 susţin că au o singură explicaţie:
"S-au scos restricţiile şi lumea s-a năpustit asupra petrecerilor şi acesta a fost impactul".
"Cazurile COVID mai rare, mulţi vaccinaţi, măsuri relaxate, iar concetăţenii noştri au decis să se distreze".
50 la sută din cazurile în care s-a solicitat ambulanţa în noaptea de duminică au fost cele de violenţă.
"Cazurile de conflict au fost foarte multe, persoane agresive, solicitări pentru duminică au fost peste 200 pentru persoane bătute, conflict între persoane sau conflict în familie, accidente, tentative de omor, de ameninţări cu arma. Este o cifră record pentru poliţie", a menționat Ana Carpovici, purtător de cuvânt, Serviciul Unic 112.