Record în Florida: A fost capturat cel mai lung piton birmanez FOTO
Un bărbat din Florida a descoperit un piton birmanez ce măsura 5,7 metri în lungime şi 58 de kilograme în greutate, fiind cel mai lung şarpe de acest tip descoperit vreodată în statul american. Pitonul care deţinea până acum recordul fusese capturat în august 2012, măsurând 5,4 metri, scrie descopera.ro.
Jason Leon, bărbatul în vârstă de 23 de ani ce a descoperit uriaşul piton, s-a luptat cu şarpele după ce l-a descoperit, în ciuda faptului că pitonul era de trei ori mai mare decât el. Conform televiziunii CBS din Miami, Leon a zărit şarpele în timp ce conducea noaptea printr-o zonă rurală din regiunea Miami-Dade.
Leon, ce afirmă că are experienţă în manevrarea şerpilor, a scăpat fără probleme.
Originari din India şi Asia de Est, pitonii sunt consideraţi o specie invazivă în Florida. Pitonii birmanezi sunt una din cele nouă specii de şerpi constrictori, ce numără aproximativ 1 milion de exemplare, ce au fost importate în Statele Unite ale Americii în ultimii 30 de ani.