Record în lumea tenisului: 11 ore şi 5 minute a durat un meci
Record la tenis! Cel mai lung meci din istorie, care a durat 11 ore şi 5 minute, a fost câştigat de americanul John Isner. Isner l-a învins, în setul decisiv, pe francezul Nicolas Mahut cu 70-68. După acest meci, Isner s-a calificat în turul doi al turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Americanul John Isner, cap de serie numărul 23, s-a calificat în turul doi al turneului de Grand Slam de la Wimbledon la finalul unui meci care a intrat în istoria tenisului.
Isner l-a învins pe Mahut, locul 148 ATP, cu scorul de 4-6, 6-3, 7-6, 6-7, în setul decisiv 68-70. Meciul a durat unsprezece ore şi cinci minute. Partida a durat trei zile şi a avut trei pauze.
Cei doi jucători au intrat în istorie pentru cel mai lung meci de tenis disputat.
John Isner are deja 112 de aşi şi a depăşit recordul lui Ivo Karlovic, care a reuşit 78 de aşi în 2009, într-un meci din Cupa Davis. Şi Nicolas Mahut l-a întrecut pe Karlovic, după ce a reuşit 103 de aşi.
La finalul partidei, cei doi jucători şi arbitrul, Mohamed Lahyani, au primit câte un premiu special.