RECORD istoric pe piaţa valutară. Euro a depăşit pragul de 19 lei
Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru mâine un curs oficial de 19 lei şi trei bani pentru un euro. Cursul anunţat de BNM este cel mai înalt de la introducerea monedei europene pe piaţă.
Totodată, BNM a anunţat un curs oficial de 13 lei şi 97 de bani pentru un dolar american.
Fiind invitat în platoul emisiunii Fabrika, de la Publika TV, Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu explica în luna februarie, creşterea cotaţiei monedei europene prin factori sezonieri:
"În această perioadă moldovenii nu mai schimbă atât de multă valută pentru a celebra sărbătorile, cum se întâmplă în luna decembrie, iar construcţiile, un important sector de generare a plăţilor din străinătate, au încetat pe timp de iarnă. În acelaşi timp, importatorii de resurse energetice cumpără intens valută pe piaţa locală", a declarat atunci, Dorin Drăguţanu.
Cu aceleaşi asigurări, Dorin Drăguţanu a revenit şi în luna mai. Mai mult, Banca Centrală Europeană intenționa să urmeze o politică de slăbire a monedei euro în raport cu dolarul, ceea ce va duce la o scădere a monedei unice pe piața Moldovei.
Cursul stabilit pentru mâine de Banca Naţională a Moldovei este cel mai mare de la introducerea monedei unice pe piaţă. Astfel, un euro va fi tranzacţionat mâine cu 10 bani mai mult decât astăzi.
Evoluţia se datorează, în mare parte, aprecierii monedei unice faţă de dolarul american la bursele internaţionale. Totodată, BNM a stabilit un curs de 13 lei şi 97 de bani pentru un dolar american, în creştere cu doi bani.
Un curs asemănător a fost înregistrat în data de 18 decembrie 2002. Totuşi cel mai înalt curs pentru un dolar, de 14 lei şi 17 bani, a fost înregistrat în 28 mai 2003.