RECORD MONDIAL. Cât cântăreşte cel mare dovleac din Europa (FOTO)
Cel mai mare dovleac din Europa și din lume a fost prezentat în data de 10 octombrie, în orașul german Ludwigsburg, unde are loc unul dintre cele mai mari festivaluri din lume de acest gen. Dovleacul uriaș cântărește 1.217,5 kg, aproape cât o mașină obișnuită, și provine din Toscana, Italia. A fost produs de fermierul Stefano Cutrupi.
În urmă cu câteva săptămâni, în septembrie, Cutrupi stabilise recordul mondial cu același dovleac, care cântărea 1.226 kg. Diferența de greutate se explică prin faptul că după ce sunt culeși, dovlecii încep să se deshidrateze și să-și piardă din masă, scrie digi24.ro.
Locul al doilea în concursul de dovleci de la Ludwigsburg a fost adjudecat de un belgian. Dovleacul lui Mario Vangeel a cântărit 1.106,5 kg. Locul al treilea al podiumului i-a revenit francezului Mehdi Daho, cu un dovleac de 983,5 kg.
Potrivit presei franceze, Mehdi Daho a explicat că succesul său este rezultatul unei combinații de factori: cultivă legumele în sere mult mai mari decât cele obișnuite, folosește semințe care au fost supuse în prealabil unui tratament termic, asigură o irigație optimă și monitorizează foarte atent nivelului pH-ului pentru a controla aciditatea solului.